Loc de Joacă
De ce să ne alegi pentru o vacanță în familie?
Dacă vii cu cei mici, s-ar putea să nu mai vrea să plece. Iar tu s-ar putea să apuci, în sfârșit, să te relaxezi.
Am pregătit un loc de joacă care chiar îi ține ocupați:
tobogane, leagăne, trambulină, tiroliană și o căsuță de lemn unde să-și petreacă timpul. Totul este amplasat pe o suprafață sigură, gândită să mai „îmblânzească” entuziasmul inevitabil.
- Partea bună pentru tine este că nu trebuie să alergi după ei dintr-un colț în altul. Zona este poziționată astfel încât să o poți supraveghea ușor din majoritatea locurilor de campare. Practic, îți bei cafeaua liniștit în timp ce ei sunt în plină aventură.
- Campingul este împrejmuit și organizat astfel încât cei mici să se joace în siguranță, departe de trafic, dar suficient de aproape de alți copii ca să-și facă rapid prieteni noi.
- Iar când se mai liniștesc lucrurile, aveți suficient spațiu pentru jocuri în aer liber, badminton sau plimbări cu bicicleta.
